miercuri, 7 iunie 2017

ION NEGARĂ

Anul 2007 pentru ansamblul de muzica şi dans popular „Vântuleţ” este semnicativ: 50 ani de activitate. Un jubileu frumos ce marchează o viaţă artistică plină de realizări. Din negura timpului se desprind chipuri de oameni ce şi-au trăit destinul alături de zbuciumul „Vântuleţ”-ului. Coregrafi cu semnul harului divin ca : Marfina T. M. , Gelman D. D. , Bologa A. E. , Negară I. I., Ungureanu I. I. au conturat imaginea dansului popular la Bălţi, promovîndu-l, cu pasiune, în ţară şi peste hotarele ei.
Despre activitatea conducătorilor a „Vântuleţ”-ului până la 1966 nu avem date, din păcate, înregistrate. Aşa este soarta multor creatori de valori, trăiesc prin opera lor.

Unul dintre marii slujitori ai dansului popular din zona de Nord a Moldovei a fost Ion Negară. A dăruit frumosului 18 primăveri, rămânând a fi tânăr alături de discipolii săi.
Anul de naştere a coregrafului Ion Negară datează cu 1942. A avut o copilărie grea, reliefată de dificultăţile transformărilor sociale postbelice.
Plăcerea pentru dans a venit odată cu înscrierea lui în 1956 în ansamblul de dans de la Casa de Cultură din Rezina. Talentul de dansator l-a adus în ansamblul „Joc”, apoi, fiind recrut în armată, în or. Jitomir, devine conducătorul ansamblului de dansuri din unitate. Pasionat de mişcările vioi, de ritmurile înflăcărate, tânărul Ion  Negară decide a-şi înrudi drumul vieţii cu dansul popular.
În anul 1969 este invitat la Bălţi, în calitate de coregraf şi conducător artistic al ansamblului de dansuri populare „Vântuleţ”.

A muncit enorm nu doar pentru plăcerea sufletului, ci şi pentru bucuria oamenilor, conștientizând că ceea ce poate să ne ţină împreună pe acest picior de plai e sufletul nostru, care poate vibra doar prin cântecul şi dansul strămoşesc.


Ion Negară dansator (în partea stângă)


Ion Negară după repetiţie


Ion Negară dansator (în partea stângă)


Ion Negară cu prietenii